Praz

Descriere

Descriere/Gust
Prazul este alcătuit din teci de frunze strâns stratificate care formează un mănunchi gros și cărnos, cu frunze în evantai în partea de sus. Baza plantei este acoperită de un grup de rădăcini subțiri, de culoare crem până la maro deschis, iar porțiunea asemănătoare tulpinii a plantei se numește pseudotulpină. Partea inferioară a pseudotulpinii este albă și trece la nuanțe de verde pal și verde închis. Pseudotulpina are, de asemenea, un aspect curbat, cilindric și o suprafață netedă, întinsă și ușor striată. Porțiunile superioare ale prazului poartă frunze groase, fibroase și dure, care se extind și se deschid ușor. Aceste frunze variază în culoare de la verde închis estompat, albastru-verzui până la nuanțe galben-verzui, în funcție de soiul specific. Când este tăiat în jumătate, baza prazului prezintă un interior alb, iar pulpa este alcătuită din straturi concentrice mici, care arată asemănător cu jumătăți de ceapă. Prazul are o consistență crocantă, fermă și crocantă atunci când este crud. Odată gătit, frunzele tăiate se înmoaie, devenind fragede și suculente în gură. Prazul este cunoscut pentru aroma sa blândă, vegetală, asemănătoare cu ceapa, cu un gust subtil dulce și savuros.

Anotimpuri/Disponibilitate

Prazul este disponibil pe tot parcursul anului, cu un sezon de vârf din primăvară până în vară.

Informații actuale

Prazul, clasificat botanic ca Allium ampeloprasum, este o specie străveche aparținând familiei Amaryllidaceae. Planta erbacee, cu creștere verticală, atinge de obicei un metru înălțime și este o specie tolerantă la frig, cu un sezon de creștere lung. Multe specii de praz se găsesc în genul Allium, iar fiecare specie este clasificată în continuare în soiuri timpurii, medii și târzii. Allium ampeloprasum este cunoscut în principal sub numele de praz comun și este specia tradițională vândută pe piețele din întreaga lume. De-a lungul istoriei, prazul a fost folosit în scopuri medicinale și culinare. Specia este preferată pentru proprietățile sale nutritive și aroma mai blândă decât alți membri ai genului Allium, cum ar fi usturoiul sau ceapa. În zilele noastre, prazul este disponibil pe scară largă pe piețele de produse proaspete din întreaga lume și este căutat de bucătari și bucătari amatori ca aromă fundamentală în preparatele crude și gătite.

Valoare nutrițională

Prazul este o sursă de vitamine A, B și K pentru menținerea organelor sănătoase, producerea de energie și ajută la vindecarea mai rapidă a rănilor. Prazul oferă, de asemenea, fibre pentru reglarea și curățarea tractului digestiv, magneziu pentru controlul funcțiilor nervoase și fier pentru a dezvolta proteina hemoglobină pentru transportul oxigenului prin fluxul sanguin. Alți nutrienți includ calciu, fosfor, cupru și mangan. În medicina naturală, prazul era considerat ca având proprietăți diuretice, antiseptice și antispastice. Se credea că leguma ajută sistemul circulator și era considerată un ingredient culinar sănătos. Prazul era, de asemenea, un aliment preferat al împăratului Claudius Caesar Augustus Germanicus din Roma. Se spune că împăratul Nero mânca praz și ulei pentru a-și îmbunătăți vocea și consuma leguma atât de des încât a dobândit porecla „porophagus”, adică „Mâncător de praz”. Medicul grec Hippocrate a menționat odată și prazul ca remediu pentru sângerările nazale.

Aplicații
Prazul are un gust blând, aromat și dulce-săvuros, potrivit atât pentru preparate proaspete, cât și pentru preparate gătite. Este important să spălați bine prazul înainte de utilizare, deoarece murdăria și nisipul rămân de obicei blocate între straturile tecii frunzelor. Baza prazului trebuie curățată, frunzele separate, iar fiecare bucată trebuie clătită sau spălată într-un lighean cu apă pentru a curăța orice resturi persistente. Odată preparate, porțiunile de praz de culoare mai deschisă sunt comestibile crude și pot fi tocate în salate și salate de varză. Prazul este, de asemenea, tocat și amestecat în sosuri cremoase, folosit ca garnitură pentru carnea la cuptor sau combinat cu ierburi proaspete ca garnitură. Pe lângă preparatele crude, prazul poate fi la grătar, prăjit, gătit la aburi, înăbușit sau sotat. Încercați să încorporați prazul cu cartofi în garnituri și caserole. Prazul poate fi, de asemenea, gătit cu sparanghel, acoperit cu pizza, amestecat în paste sau adăugat la preparate cu ouă, cum ar fi omletele și quiche. Rețetele populare de supă care utilizează praz includ vichyssoise, o rețetă cremoasă de ceapă și cartofi; potager, o supă franceză făcută cu legume de grădină; sau cock-a-leekie, o supă de pui scoțiană. În Europa, prazul este frecvent înăbușit în sosuri pe bază de smântână sau adăugat în plăcinte și paste. De asemenea, este fiert și amestecat într-o vinegretă ca garnitură. În Statele Unite, prazul este adesea preparat la grătar pentru un gust afumat sau prăjit pentru o textură îmbunătățită. Porțiunile superioare verde închis ale frunzelor nu se consumă, dar pot fi folosite ca aromă pentru supele vegetale. Prazul se potrivește bine cu carne precum carnea de pasăre, porc și vită, ierburi precum cimbru, tarhon, fenicul și cerfoi, mazăre, anghinare, sparanghel, morcovi și roșii. Prazul întreg, nespălat, va rezista 1 până la 2 săptămâni atunci când este înfășurat într-un prosop de hârtie și depozitat într-un recipient detașabil în sertarul pentru legume al frigiderului. Prazul poate fi, de asemenea, opărit și congelat timp de câteva luni.

Informații etnice/culturale

Prazul este unul dintre simbolurile naționale ale Țării Galilor, o țară situată lângă Anglia, în sud-vestul Marii Britanii. Mai multe legende sunt asociate cu